Interviu Pavel Șușară – Ce însemnă artă din perspectiva unui critic

Ce este Arta?

Noi tindem să rezumăm la ceea ce intră cu o mai mare frecvență  în orizontul vieții noastre. Dar categoria de artă este practic una deschisă și orice presupune creativitate, ieșirea din rutină, ieșirea din banal, exprimarea unei atitudini față de viață, față de om, față de istoria imediată și față de ceea ce ne reprezentăm noi interior că am putea fi dacă lucrurile ar evolua în direcția în care dorim noi să evolueze.

susaea
Foto: Wikipedia

Arta nu mai este verticală, ea se ocupă de orizontală. E o artă protestatară, o artă incisivă ce se face acuma. Artistul a devenit din mic demiurg… a devenit un fel de lucrător la REBU… e un fel de agent sanitar care se ocupă cu vidanjarea spațiului social și spațiului moral în care trăim. Și, atunci face intervenții în spațiul urban, face semne pe calcanele unor construcții, încearcă să scoată orașul din pustiul lui gri, din căderea în groapa nonsemnificației, se face Street Art, care sparge opacitatea zidurilor și creează iluzia unei transcendențe în imediat, a unei lumi de dincolo de opacitate. Ăsta e momentul în care trăim. E un moment al orizontalului, în care ne-am schimbat interesul după relația cu Dumnezeu, după relația cu diversele noastre disponibilități de a face ceva în clipă, în imediat. Sunt dispute între artiștii de factură veche și artiștii contemporani – se satanizează reciproc. Unii spun că tinerii strică arta, tinerii spun despre ceilalți că nu pricep nimic, că au rămas captivi într-o formă de… într-un chihlimbar, precum gâzele care au nimerit în rășina moale… și… asta e povestea artei în esență.

Care este scopul artei? La ce ne ajută?

Ea trebuie să te facă să vezi, să te facă să înțelegi și, apoi, să te construiască. Să te construiască intelectual, să-ți definească personalitatea, să te construiască moral, să-ți lumineze căile de acces către alte zone. Abia acum, după toată achiziția asta, pot să văd un peisaj… când stau în vârful muntelui și mă uit jos în vale. Pot să văd un peisaj, îi pot interioriza frumusețea pentru că știu ce e peisajul din pictură, știu cum să decupez, cu privirea, un peisaj și știu să mă bucur de el. Știu să fac o fotografie unui peisaj, pentru că în fotografia aia, în decupajul ăla, e angajată toată atitudinea mea față de ceea ce văd. Pot să fac mai la dreapta, mai la stânga, mai pe mijloc sau nu știu cum, dar poziția pe care am fixat-o e poziția optimă și ea corespunde în mod absolut capacității mele de a comunica. Deci, până la urmă ăsta e scopul artei. Să înțelegi lumea, să te înțelegi pe tine, să-i înțelegi pe ceilalți și, dacă se poate, să faci un pas înainte în construcția ta.

Care este opera de artă preferată? Și dacă puneți să-mi povestiți puțin despre ea sau să o descrieți. 

Întrebarea e jurnalistică. Ar presupune un răspuns ușor de înțeles și de asimilat… dar știi cum e un om care se ocupă profesional de lucruile astea?… E ca un chirurg… Nu poate să aibă boală sau pacient preferat…el trebuie să opereze cu aceeași acribie și o maladie spectaculoasă și una mai puțin spectaculoasă. Din punctul meu de vedere, important e fenomentul… și fenomenul cu toate componentele lui. Cu oameni care au un loc înauntrul fenomenului și cu oameni care se străduiesc să acceadă acolo și care până la urmă eșuează, dar și eșecul lor are un rol important, pentru că pe eșecurile multora se construiesc marile afirmări ale artei. Încercările nereușite ale multora constituie compostul, patul fertile prin care germinează creativități excepționale. Eminescu nu era singurul poet din epoca aia. Erau nenumărați. Toți scriau… mai ales că era și îndemnul celebru al lui Kogălniceanu: Scriți băieți, numai scrieți!… Adică era o enormă revărsare de energie care, cu toate astea, a răsărit și s-a înfiripat cea mai importantă conștiință de sine a neamului românesc… tot secolul XIX și până spre Arghezi… a constituit o artă. Dar dacă ar fi să-ți dau un nume de autor… el ar fi Brâncuși, pentru că Brâncuși ies din artă și intră în cosmogonie… sau nu iese din artă… arta este varianta lui de a intra în cosmogonie și… Brâncuși e inima lui Einstein în artă, e partenerul lui Einstein în relația cu energia…

Cum adică?

El scoate sculptura din suficiența în care a trăit mii de ani și o introduce într-un timp relativitate legată de felul în care ea evoluează în spațiu. O scoate din gravitație și o duce în impoderabilitate, o duce în zbor… El desființează volumul prin strălucirea pe care o are suprafața. Sculptura lui Brâncuși în ultima ei variantă, Pasărea în văzduh, e o lamă de cuțit care se înfige-n aer și lumina devine parte constitutivă a ei. Ea nu mai are porbleme cu spațiul, are probleme cu lumina…

Din postura de critic, când aveți un tablou în față, să zicem, după ce criterii îl analizați?

Al onestității celui care l-a făcut… dacă minte în el sau nu minte, dacă ce a pus acolo a pus într-un moment de urgență din nevoia lui de a face ceva sau a făcut-o din conformism. Lucrurile astea se văd. Se văd exact cum…

 

Din conformism? Cum adică?

Adică… pentru că a vrut să facă o imagine, și-a propus el să facă imaginea aia. Și la Van Gogh se vede sângele din fiecare tușă, din fiecare pată de culoare. La un academist se vede că a avut un model în față și a încercat să-l facă cât mai exact. Unul se chinuie să arate ce-i în afara lui, celălalt explodează și arată în fiecare clipă cum se jupoaie de viu făcând artă. Ăsta-i criticul de artă!

 

Puteți să dați un sfat viitorilor potențiali artiști?

Sunt două feluri de artiști, cel puțin… dar două categorii mari. Sunt artiștii care au o natură creatoare, care se manifestă cumva… la limita independenței de propria lor natură. Uneori nici nu știu că fac lucrul pe care îl fac. Sunt naturi care au capacitatea de a absorbi și a oferi din ceea ce procesează, dar nu deliberează… nivelul intelctual poate fi foarte redus… Și sunt artiști care își caută resursele, care își potențează energia, care se înarmează de fiecare data cu foarte multe arme, foarte multe instrumente ale cunoșterii, iar creativitatea lor se manifestă înăuntrul unui orizont intelectual larg. Deci, dacă ar fi să dau un sfat unui artist e că indiferent de natura lui, cât de creatoare e în sine natura lui, să nu negrijeze conștientizarea a ceea ce face și să nu excludă orizonturile conoașterii cât mai larg, pentru că în momentul acela și potențialul lor creator, sălbatic, stihial capătă o altă rezoluție, se manifestă mult mai deplin și își exploatează toate resursele. Deci, ăsta ar fi sfatul: creativitatea să fie o componentă majoră a unei mari deschideri intelectuale, să o înțeleagă lumea – nu numai să o sugereze, să o pună la dispoziția celorlalți în varianta în care natura lor creatoare îi îndeamnă să o facă – ci să își deschidă toate chakrele intelectuale… să înțeleagă ce fac și să înțeleagă sensul a ceea ce fac… În rest, fiecare are calea lui…!

Advertisements

One thought on “Interviu Pavel Șușară – Ce însemnă artă din perspectiva unui critic”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s