Totul despre Waze sau cum să scapi de amenda din trafic

În urmă cu ceva ani era foarte la modă să ai un sistem antiradar. Acest dispozitiv era de un real ajutor atunci când apăsai puțin mai tare accelerația și asta pentru că te anunța în ce zone există filtre de poliție și cum să te ferești de ele. Timpul a trecut și odată cu apariția telefoanelor inteligente au apărut și foarte multe aplicații care ne fac viața mai ușoară.

15749859_10154928787610407_506061600_n
Interfața aplicației Waze/ Sursă foto: Arhivă personală

Waze este una dintre aplicațiile care te ajută atunci când ești în trafic, unde mai pui că este și gratis. Tot ce trebuie să faci este să îți instalezi aplicația pe mobil, acesta fiind disponibilă atât pentru utlizatorii de Ios cât și pentru cei ce au telefoane cu sistem de operare Android. Această aplicație a apărut în anul 2006 în Israel, dar abia în 2013 a fost achiziționată de Google.

 

Waze este aplicația care a luat locul vechiului antiradar, dar a venit la pachet și cu câteva îmbunătățiri seminificative.

Avantajele Waze

În primul rând aplicația este foarte utilă mai ales pentru cei ce locuiesc în orașele foarte mari și asta pentru că oferă informații cu privire la modul în care se circulă, cât de aglomerate sunt anumite artere sau ce rute ocolitoare ar putea alege utilizatorul. Astfel, această aplicație te asigură că vei ajunge la destinație în cel mai scurt timp.

Waze le vine în ajutor și celor care pleacă la drum prin țară. Cu ajutorul aplicației, șoferii află în ce locuri sunt amplasate filtrele de poliție, care este starea drumurilor sau dacă există  porțiuni de șosea aflate în lucru. Mai mult, în cazul în care pe un sens de mers există un obstacol care ar putea cauza un accident, aplicația raportează acest lucru semnalând un eventual pericol. Waze oferă informații și atunci când vremea poate cauza neplăceri șoferilor, programul fiind gândit să ofere sfaturi care să ajute conducătorul auto să își adapteze viteza și stilul de mers la condițiile de drum.

Un alt avantaj al aplicației este acela că poate fi folosită și pe post de GPS. Astfel, dacă în trecut aveai nevoie de 2 dispozitive separate, unul care să îți spună unde sunt filtrele de poliție, altul să te ghideze în trafic, acum Waze îndeplinește concomitent aceste funcții.

Această aplicație se bazează foarte mult pe datele trimise de către alți utilizatori, principalul avantaj fiind acela că informațiile sunt oferite în timp real.

Dezavatajele Waze

Există totuși și câteva dezavantaje ale aplicației. Waze funcționează doar dacă există o conexiune la internet, astfel că utilizatorul nu poate accesa informațiile dacă nu pornește datele mobile, ceea ce înseamnă un consum al traficului de date.

Deși este un avantaj faptul că utilizatorii sunt cei care generează informațiile, acest lucru se poate transforma într-un dezavantaj și asta pentru că atunci când șoferul alege un traseu care nu a fost tranzitat de cel puțin un Wazer, adică de un utilizator al aplicației, aceasta nu va oferi informații.

Cum folosim Waze?

Aplicația este foarte simplu de utilizat. După ce o instalezi este nevoie să îți creezi un cont sau te poți autentifica folosind contul de Facebook. Apoi tot ce trebuie să faci este să introduci destinația la care dorești să ajungi și să apeși butonul Condu acum. Aplicația va afișa o hartă cu traseul pe care trebuie să îl urmezi, dar și detalii despre filtrele de poliție sau starea drumului.

 

Mai mult, aplicația calculează și afișează pe display-ul telefonului care este timpul estimat până la sosirea la destinație, dar și numărul de kilometri până la adresa pe  care ai tastat-o. Pentru a intra în contact cu idicațiile oferite de aplicație nu este nevoie să lași ecranul telefonului pornit. Poți bloca telefonul, iar atunci când în apropiere se afla un filtru de poliție, un pericol sau este nevoie să schimbi direcția de mers, aplicația te va anunța printr-un mesaj vocal.

16469025_1228913407157073_279872917_n
Captură de ecran introducere date/ Foto: Arhivă personală
16425213_1228913387157075_1519922832_n
Captură de ecran afișare indicații destinație / Foto: Arhivă personală

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În cazul în care ești deja în mișcare, aplicația are o funcție care te avertizează că este interzisă folosirea telefonului în timp ce ești la volan. Dacă vrei să accesezi datele trebuie să bifezi opțiunea Pasager.

În funcție de activitatea pe Waze, utlizatorii aplicației sunt răsplătiți cu diferite titluri. La început utlizatorul este wazer bebe, apoi poate trece la un alt nivel care se numește wazer adult și pe măsură ce înaintează poate atinge titluri ca wazer războinic, cavaler sau regal. În funcție de aceste titluri, utlizatorul primește informații suplimentare cum ar fi numărul de kilometri până la întâlnirea unei benzinării.

Mai multe informații, dar și câteva reguli pe care orice utilizator de Waze ar trebui să le știe puteți găsi aici.

Advertisements

One thought on “Totul despre Waze sau cum să scapi de amenda din trafic”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s