Editorial-Violența ca violența în jocurile video, dar cu stereotipia despre naționalități ce facem?

ca12778505dc3c11fa97b68053b93b05
Cum arată jucătorii ruși de Counter Strike în viziunea altor jucători Foto: Pinterest.com

Propun un exercițiu. Intră pe Google sau pe Youtube și tastează următoarele cuvinte: video games și violence. Pentru motorul de căutare numărul de rezultate ar trebui să fie în jur de 19 milioane, iar pentru Youtube vreo 7 milioane. BBC, CNN, CBS, Wikipedia, tipul care deține un blog, vloggeri, canale Youtube, cercetători, oameni care nu au pus mână niciodată pe un joc video, nu e loc sau persoană care să nu aducă în dezbatere problema.

Să mai încercăm un exercițiu. Aceeași căutare, doar schimbăm violence cu stereotypes. În jur de un milion și jumătate de rezultate pe Google și 4 milioane pe Youtube.

Facem o mică schimbare. Adăugăm la stereotypes, nation și mai punem un nou element în căutare, online gaming. Dacă până acum am găsit cel puțin un milion de rezultate axate exact pe ceea ce am căutat, acum descoperim un deșert.

Cuvântul stereotip vine din limba greacă de la „steros” – dur, solid și „typos” – amprentă, model. În secolul XVIII, în tipografie acest termen semnifica o imprimare, care putea fi reprodusã într-un mare numãr. În sens figurat aceasta ar însemna o expresie ce o repetãm fãrã a fi supusã unul examen critic.

Conform definiţiei din Dicţionarul Cambridge, stereotipurile sunt „o idee fixă pe care oamenii o au despre cum este cineva sau ceva, în special despre ceva greşit”.

Acum 3 ani eram parte a unei echipe de administrare pentru un server la un joc video ce se baza pe ideea de supraviețuire. Strânge lemn de aici, ia piatră și fier de aici, construiește o casă, ai grijă de tine și de munca ta, construiește alianțe cu alți jucători sau pornește un conflict împotriva lor. Nimic prea complicat pentru un începător. La momentul în care mi s-a dat statutul de moderator erau în jur de patru administratori și cinci moderatori, disponibili în funcție de timpul pe care-l avea la îndemână. Serverul (care în momentul de față nu mai există) putea susține 100 de jucători, maximul fiind atins undeva în jurul orei 8 seara. Rolul echipei de administrare era să se asigure că totul funcționează cum trebuie și jucătorii respectă regulile și toată lumea simte bine (misiune simplă, cu dureri de cap).

Aveam jucători din diverse naționalități, de la conaționali români, la sârbi, francezi, englezi, americani, germani, turci, brazilieni, spanioli etc. La o luna de când devenisem moderator, demografia a început să se schimbe. Aproximativ o jumătate din server ajunsese să fie ocupat de brazilieni și de turci.Tot în același timp a început să crească numărul de raporturi din partea jucătorilor legate de folosirea unor programe software care să le ofere un avantaj jucătorilor (lucru interzis de altfel de regulament). Zilnic primeam o plângere de la un jucător despre un alt jucător care reușise să intre prin peretele casei precum o fantomă sau care fugea atât de repede încât ar fi putut primi o amendă pentru viteză. Toate raporturile aveau ceva in comun: toți jucătorii raportați și pedepsiți erau fie turci (în ceea mai mare măsură), fie brazilieni.

La două luni de la moderare, fluxul de turci și brazilieni devenise constant, astfel încât discuțiile între membrii echipei erau:

-X zice despre Y că a trecut prin perete și l-a jefuit de tot ce avea prin casă.

-Y ăla nu era turc?

-Ba da.

-Posibil să trișeze. Îl verificăm când apare online.

Deja din start jumătate din verdict era asigurat de naționalitatea persoanei raportate. Mental aveam deja o schemă:

  • turci=refuză să vorbească engleză în chatul global chiar dacă o știu; nu ascultă de instrucțiunile echipei de moderare; sfidează decizia de a le interzice accesul pe server după ce au fost prinși trișând; se folosesc constant de programe soft care le oferă un avantaj ilegal față de alți jucători
  • brazilieni=puști de până în 14 ani; aiuriți; imaturi; refuză să vorbească engleză în chatul global; susceptibili la a folosi programe interzise

Situația prezentată se repeta și în alte genuri de jocuri, cum ar fi cele competitive. Binecunoscutul joc Counter Strike: Global Offensive are următoarea schemă când vine vorba de stereotipuri formate (câteva exemple adunate din observații și experiență personală):

ruși: spaima oricărui meci; aroganți; refuză să comunice cu echipa; refuză să vorbească în engleză chiar dacă o știe; favorizează utilizarea de softuri interzise; folosesc constant injurii la adresa jucătorilor

keep-calm-and-rush-b-66
Rush B – formulă ironică atribuită și adresată jucătorilor ruși Foto: Keep Calm-o-Matic

germani: buni jucători; mult mai aroganți ca rușii; refuză să coopereze pentru îndeplinirea obiectivelor

Un joc video este o formă de divertisment, de relaxare, o colaborare între diverși oameni, dar atunci când vezi rușii ca pe o ciumă, distracția ta se transformă într-un festival de insulte, nervi și violență. Dacă tot discutăm constant despre violența în jocuri video și despre ce stereotipuri regăsim în ele, despre stereotipurile legate de naționalitățile pe care le întâlnim în jocurile online nu putem discuta și ajunge la o rezolvare?

Poate data viitoare nu o să mă uit urât și să mă strâmb la Counter Strike: Global Offensive când cineva îmi trimite o invitație pentru un meci.

Advertisements

One thought on “Editorial-Violența ca violența în jocurile video, dar cu stereotipia despre naționalități ce facem?”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s