Recenzie ASUS RoG G551JM – Un laptop cu mulți cai putere

Gama RoG de la ASUS este una dintre cele mai interesante serii de laptopuri pentru gaming scoase în momentul actual pe piață. De la modele ieftine până la unități cu mulți steroizi, Asus a încercat să îmbine utilul cu puterea în fiecare model.

G551JM este unul dintre laptopurile care promit multe la bani puțini. Cu un design ușor agresiv (mult mai puțin agresiv decât modelele anterioare), G551JM emană rafinament și eleganță prin curbele fine și prin capacul acoperit cu o folie de aluminiu. Interiorul este realizat din metal, iar spatele este singura zonă proeminentă realizată din plastic.

Mai multe elemente roșii decorează întreaga carcasă: marginea din jurul laptopului, logo-u Republic of Gamers de deasupra tastaturii, sistemul de răcire, tastele WASD cu rama roșie și logo-ul ASUS ROG de pe spate. Toate acestea sunt adăugate reustului de negru metalizat.
Laptopul are o grosime de 32 de mm și o greutate de 2,7 kilograme, dar datorită puterii și performanțelor despre care vom vorbi puțin mai târziu, el este folosit de multe ori în locul unor desktopuri. Așadar, greutatea și mărimea nu sunt neapărat un lucru rău, care să displacă.

Trackpadul generos din interior aduce o noutate: butoanele de click dreapta și stânga au și ele senzori de urmărire a degetului, mărind astfel suprafața de pe care se poate lucra. Din păcate, din punctul meu de vedere, tastele de click dreapta și stânga sunt ușor rigide, dar pentru unii utilizatori, acest lucru nu ar deranja cu nimic.

Modelul este echipat cu un procesor Intel Core i7-4710HQ, 16 GB RAM, placă video Nvidia GeForce GTX 860M cu 4 GB VRAM și un hard de 1Tb.

Mai mult decât suficient pentru a rula jocuri de ultimă generație. Până la urmă, G551JM este făcut pentru gaming.

De asemenea, sistemul rulează fără probleme conținut 4K și programe precum Adobe Photoshop sau Premiere.

Advertisements

One thought on “Recenzie ASUS RoG G551JM – Un laptop cu mulți cai putere”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s