Gaudeamus 2016: cărți, tombole și expoziții speciale

Noiembrie este sezonul iubitorilor de carte, perioada în care Târgul Gaudeamus își deschide porțile timp de cinci zile. Cea de-a 23-a ediție are loc la Pavilionul Romexpo din București. Aproximativ 400 de standuri au fost asamblate, majoritatea fiind destinate editurilor, iar o mică parte expozițiilor.
Potrivit  instituției care organizează Târgul Internațional Gaudeamus, Radio România, se așteaptă ca în acest an numărul participanților să fie mai mare decât cel din 2015. Pentru anul acesta se preconizează un număr de 150.000 de vizitatori.

Prețul de intrare este accesibil pentru toate buzunarele. Pentru o singură zi de vizitare, biletul costă cinci lei, iar pentru întreaga perioadă în care târgul este deschis, biletul costă zece lei. Deși programul de vizitare se încheie în fiecare seară la ora 20:00, începând cu ora 19:00 intrarea nu mai este supravegheată, oricine putând vizita târgul fără a plăti bilet.

gaudeamus_targ_panoramaSursa foto: Arhiva personală

Chiar dacă evenimentul a început de miercuri, majoritatea oamenilor au ales să viziteze târgul vineri, la finalul săptămânii. Aceștia și-au motivat absența din primele zile dând vina pe orele târzii petrecute la serviciu. Zeci de oameni s-au adunat în Pavilionul Romexpo pentru a cumpăra cărți la reducere sau pentru a-și întâlni autorii preferați.
Cele mai populare edituri precum: Rao, Humanitas, Nemira, Corint și Litera sunt amplasate exact în fața intrării principale și în centrul Pavilionului.

Lansările de carte se țin lanț, aproape fiecare stand având câte un autor care își face cunoscută opera. La fiecare editură sunt strânși oameni mai mulți sau mai puțini în funcție de personalitatea care este prezentă.  La editura RAO, Ion Cristoiu vorbește despre REBEL de Eugen Mihăescu, la PARALELA, Liviu Ioan Stoiciu își lansează cartea „Opera poetică”, la METEOR PRESS este lansare de carte: „Confidențele unui ambasador sovietic la Washington”, la DOXOLOGIA lumea ascultă despre „Vârstele iubirii”, iar la Humanitas, Ana Blandiana vorbește despre cartea „Povestiri fantastice”. Concentrarea oamenilor ajunge la cote maxime din cauza vocilor venite din fiecare parte.

Ion Cristoiu face o glumă pe seama acestei situații: „Tu zbieri în microfon sperând că vei fi auzit doar tu, iar celălalt zbiara în microfon sperând sa se audă numai el.

ion-cristoiu_eugen_mihaescu_rebelvarstele-iubirii Sursa foto: Arhiva personală

Nici standurile editurilor amplasate la etaj nu duc lipsă de vizitatori, întrucât organizatorii evenimentului au avut în vedere să aducă câte un element surpriză la fiecare nivel.

La etajul al doilea, șase standuri sunt destinate invitatului de onoare, China. Pe lângă numărul mare de volume în limba chineză pentru curioși, de-a lungul bibliotecilor sunt mese și scaune pentru vizitatorii care vor să răsfoiască liniștiți volumele groase.

china Sursa foto: Arhiva personală

Un alt punct de atracție se află la etajul al treilea: Expoziția „Cartea de la manuscris la tipăritură”. Un loc special amenajat care imită forma veche a claselor generale, din timpul în care penița și călimara erau folosite. Organizatorii au pus la dispoziție foi, cerneală și penițe pentru vizitatori.

penitaSursa foto: Arhiva personală

Anul acesta o mare parte dintre edituri au pregătit tombole și concursuri speciale pentru cititori. Fiecare stand încearcă sa-și atragă publicul prin cât mai multe modele inventive. De la decoruri frumos amenajate până la panouri destinate sesiunilor foto.

Târgul GAUDEAMUS este mai atractiv cu fiecare an care trece. Finalul de săptămână poate fi caracterizat  printr-un singur cuvânt: aglomerație, lucru care nu poate fi decât îmbucurător. GAUDEAMUS dovedește încă o dată că lectura poate fi atrăgătoare!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s