De ce se tem oamenii de nuditate? Sau cum a ajuns o campanie de atenționare asupra pericolului de cancer mamar să fie blamată.

check-it-before-its-removed
Website-ul Campaniei Check it before it’s removed; http://www.checkitbeforeitsremoved.com

“Check it before it’s removed” este o campanie derulată de Pink Ribbon din Germania și dorește să atragă atenția cu privire la pericolul reprezentat de cancerul mamar. Toate femeile sunt încurajate să meargă la control cât mai des, chiar dacă nu au avut simptome îngrijorătoare.

Promovarea campaniei s-a desfășurat, bineînțeles, în social media și a atras numeroși susținători care au distribuit poze reprezentative cu femei curajoase care au pozat cu un sân descoperit.

Așa ajungem să discutăm despre subiectele tabu, care au făcut parte din societate dintotdeauna. Mereu a existat o majoritate care și-a impus punctul de vedere, și astfel am ajuns să ne temem și de aspectul propriului corp. Evităm să discutăm despre nuditate și despre orice alt subiect care are legătură cu sexul și sexualitatea, deși suntem cu toții conștienți că aceste lucruri sunt normale și sunt părți indispensabile vieții. Ne temem, și îi învățăm și pe cei ce vin din urmă să facă la fel.

Preferăm să ne ascundem sub o carapace idealizată a societății, iar ori de câte ori vreo minte rebelă aduce subiecte precum nuditatea în discuție, începem să atacăm cu toate armele din dotare această „lipsă crasă de demnitate”.

În era social media aceste arme sunt reprezentate de butoanele de report și block de pe orice platformă de socializare online. Așadar, atunci când dăm nas în nas cu orice fel de conținut care ne scoate din zona noastră de confort, ne grăbim să sărim cu report-ul. Chiar dacă unele imagini susțin o cauză nobilă, nu mai știm să facem diferența.

Așa a ajuns o campanie de atenționare asupra pericolului cancerului mamar să fie blamată din cauză că promovează răspândirea imaginilor cu conținut obscen. Bineînțeles că Facebook și Instagram, principalele rețele de socializare, au șters mare parte din imagini și au blocat mulți dintre utilizatorii care au ales să susțină campania. Toate acestea, deoarece se consideră că termenii și condițiile Facebook/Instagram nu au fost respectate.

Dar până la urmă, rădăcinile problemei se află tot în faptul că majoritatea oamenilor se simt stânjeniți să vadă corpuri umane goale, făcând imediat legătură cu pornografia și obscenitatea. Din lipsă de educație sexuală corectă, și pentru că drepturile femeilor  și drepturile sexuale și reproductive nu sunt disponibile tuturor, ne-am obișnuit să trăim într-un glob de sticlă care ne afectează luciditatea și simțurile.

Advertisements

One thought on “De ce se tem oamenii de nuditate? Sau cum a ajuns o campanie de atenționare asupra pericolului de cancer mamar să fie blamată.”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s